Jeanne Cooper, una dintre vedetele serialului „Tânăr și neliniștit”, a murit

Jeanne Cooper, una dintre vedetele serialului Tânăr și neliniștit, a murit
Publicat: 09/05/2013, 11:10
Actualizat: 04/04/2019, 08:52

Actrița americană Jeanne Cooper, una dintre vedetele serialului de televiziune „Tânăr și neliniștit/ Young And The Restless”, a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, informează Reuters.

„Mama a murit în dimineața asta (miercuri, n.r.), cu puțin timp în urmă, liniștită, în somn, având-o alături pe sora mea”, a anunțat fiul actriței, actorul Corbin Bernsen, pe contul său de pe Facebook.

În urmă cu câteva săptămâni, Jeanne Cooper a fost spitalizată în stare critică, însă natura bolii de care suferea nu a fost dezvăluită.

„Tânăr și neliniștit”, serialul care a răsturnat toate recordurile de audiență peste Ocean și preferatul românilor în timpul după-amiezelor petrecute în fața televizorului, a ajuns în luna martie la venerabila vârstă de 40 de ani și la peste 10.000 de episoade difuzate în Statele Unite.

Veterana Jeanne Cooper, cunoscută telespectatorilor care urmăresc serialul drept Katherine Chancellor, era singura actriță care a rezistat în echipa „Tânăr și neliniștit” încă din 1973, de la începutul acestuia. La momentul spitalizării sale, în urmă cu câteva săptămâni, personajul său încă apărea în serial, deși scenariștii l-au „supus” unei operații pe creier. Cu o viață întreagă petrecută în mare parte pe platourile de filmare, Jeanne Cooper și-a publicat, în 2012, memoriile, intitulate sugestiv „Not Young, Still Restless: A Memoir”.

Cooper s-a născut în localitatea Taft din California, în 1928, și și-a început cariera ca actriță în 1953, cu rolul din filmul TV „The Redhead from Wyoming”. A apărut apoi în mai multe seriale de televiziune, în anii 1950 și 1960, inclusiv în „The Twilight Zone” și „Perry Mason”, înainte de a se îmbarca în aventura „Tânăr și neliniștit”.

Jeanne Cooper a fost nominalizată de mai multe ori la premiile Daytime Emmy și Primetime Emmy. Ea a fost recompensată cu două trofee Daytime Emmy, dintre care unul pentru întreaga carieră. În 1993, actrița a primit o stea pe Walk of Fame.

Fiul ei Corbin Bernsen joacă în prezent în serialul de televiziune „Psych”, difuzat de USA Network.

LOTO, LOTO 6/49. Report de peste 7 milioane de euro la LOTO 6/49 și de peste 900.000 de euro la JOKER

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Filmul crimei din Mehedinți! Și-a ucis tatăl, apoi a sunat la 112 să anunțe dispariția...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Femeia din Bacău aflată în comă, care și-a revenit brusc și a început să cânte....
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
L-ai văzut? Lucian a plecat la muncă în Cehia și de atunci a dispărut fără...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Simona Halep, anunț FINAL la 33 de ani: Ăsta e planul acum!
Rețetă de bulion cu roșii și ardei. Îl poți folosi la prepararea ciorbelor și a...
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Cristina Vlad, artista de muzică populară, se lansează în afaceri! Ce business profitabil și-a deschis...
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Un obiect în formă de alună a fost înregistrat de radar în timp ce trecea...